Îndemn la solidaritate creștină pentru semenii încercați de inundații

Asistență socială Septembrie 23, 2024

Iubiți credincioși,

Vom desfășura colectă pentru semenii noștri din Galați și Vaslui, greu încercați de inundații!

În duminicile următoare, 22 și 29 septembrie, la biserică, după Sf. Liturghie.

 

Îndemnul IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei:

Preacucernice Părinte Paroh,

Urmare îndemnului Patriarhiei Române, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei îndeamnă ca preoții din cuprinsul Arhiepiscopiei Iaşilor să organizeze o colectă umanitară în bani, în comunitățile păstorite, îndemnând și enoriașii la aceasta, pentru a manifesta compasiunea în fața suferinței aproapelui, sinistrați din județele Galați și Vaslui, afectați de inundațiile din 13-14 septembrie 2024.

În urma manifestării fenomenelor hidrometeorologice, situațiile cele mai dificile s-au înregistrat în 11 localități din județul Galați și în 5 localități din județul Vaslui, fiind afectate peste 5.000 de gospodării (parțial sau total) și peste 15.000 persoane. Astfel, în perioada 13 - 19 septembrie a.c., au fost evacuate/salvate din calea viiturilor 354 persoane din județele menționate.

Faţă de cele de mai sus, vă rugăm să organizați strângerea fondurilor din comunitatea pe care o păstoriți, pentru sinistrații din județele Galați și Vaslui, în Duminicile 18 și 19 după Rusalii (22,29 septembrie2024), iar până miercuri 2 octombrie 2024 să efectuați transferul sumelor colectate (prin virament sau numerar) către Protopopiat, cu mențiunea „sinistrați Galați și Vaslui”.

„Milostenia face ca flacăra iubirii să nu se stingă și ca răul să nu aibă putere”.

Citește alte articole despre: milostenia, parohia lunca cetatuii 1